“Investește in tine” – opinii🌅

Recent, Guvernul a adoptat măsuri de stimulare a pregătirii profesionale, de susținere financiară in special a tinerilor care se încadrează in procesul de învățământ, urmărindu-se creșterea si diversificarea calificării forței de munca – un factor determinant in ce privește realizarea programului de creștere economică.

Măsura a fost discutata si analizată, așa cum declară reprezentanți ai Guvernului, cu cei mai importanți factori implicați, in particular reprezentanți ai tinerilor, ai sistemului de învățământ, precum si cu cei ai structurilor de garantare si finanțare.

A fost astfel aprobată, in data de 21.06.2018, Ordonanța de Urgentă privind implementarea programului “Investește in tine”.

Pentru că, in opinia mea, măsura este una de mare impact social, apreciez ca ea ar trebui sa fie făcută cunoscută unei părți cat mai mari a societății, cu suficientă insistenta.

Mi-as permite câteva comentarii referitoare la ideea in sine si la avantajele ei, care n-au fost deocamdată mediatizate, precum si la unele posibile efecte negative ale aplicării ei, care au beneficiat deja de atenția mass-media si a unor reprezentanți ai structurilor implicate sau chiar ai unor beneficiari.

Principalul avantaj îl constituie faptul ca se urmărește stimularea pregătirii profesionale utilizând o metoda foarte eficace si anume aceea de a sprijini financiar pe cei implicați. Din acest punct de vedere ideea este una salutara cu atât mai mai mult cu cât ea, deși așteptata, nu a fost avuta in vedere pana acum in România. In alte tari din Europa, si nu numai, exista exemple de buna practica in domeniu de o lunga perioada de timp.

In al doilea rând măsura se referă la toți aceia care doresc sa se integreze in sistemul de învățământ pentru a-si creste sau diversifica nivelul de calificare. In condițiile din România, unde se simte lipsa forței de munca in anumite domenii, a unor meserii/calificări, o astfel de măsura este necesară si urgentă. Coroborata cu măsuri de asigurare a unor plăti salariale corespunzatoare ne-ar putea face sa speram la o stabilitate a forței de munca, ceea ce contribuie la stimularea creșterii economiei.

La fel de important mi se pare faptul ca au fost avute in vedere sume de bani care sa asigure in mod rezonabil acoperirea cheltuielilor, in principal a celor referitoare la studii. Aceasta pentru ca in cazul unor sume mici sau derizorii ar scădea interesul posibililor beneficiari si astfel programul ar falimenta.

Un aspect pozitiv, inteligent, este faptul ca au fost cuprinși in Program tineri dar si persoane mai in vârsta creându-se astfel posibilitatea reala pentru dezvoltare profesională.

In aceeași ordine de idei, apare ca un factor stimulator, cel puțin in faza aceasta de reglementare, paleta larga a tipurilor de cheltuieli considerate eligibile, precum si faptul ca beneficiarul nu trebuie sa le suporte si apoi sa le deconteze. Decontarea se face direct către prestatorul de servicii din linia de credit deschisă.

Nu in ultimul rând as observa faptul ca Guvernul urmărește o anumită celeritate si este hotărât in ce privește aplicarea măsurii, prin aceea ca a stabilit doar 15 zile pana când se vor elabora Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgentă. Acestea vor trebui sa asigure un acces la credit si o procedura de decontare simpla fără multe si inutile formalități.

Tot Normele metodologice ar trebui sa furnizeze răspunsuri adecvate la unele întrebări, dubii exprimate deja in legătura cu șansa programului de a se pune in practica si de a avea numai efecte pozitive. Prin Norme se poate (încă nu e târziu) reglementa modalitatea de prevenire a unor dezavantaje economico-financiare sau a unui comportament neadecvat al celor implicați.

Consider ca ar trebui avuta in vedere reglementarea situațiilor de abandon a cursurilor, de imposibilitate de plata a ratelor scadente, de limitare a posibilităților instituțiilor de învățământ de a creste taxele de școlarizare bazându-se pe acest fapt, precum si limitarea posibilităților beneficiarilor de a efectua cheltuieli neeligibile. Acestea apar ca necesitați obiective pentru evitarea apariției unor așa-zise credite neperformante.

Pentru că întreg mecanismul financiar al Programului se bazează pe credite, o atenție corespunzatoare trebuie acordată bugetului acestuia. Suma alocată pentru Program, cu garanția statului, creste datoria publica. Chiar dacă in prezent nivelul datoriei publice raportat la produsul intern brut este unul rezonabil, mai redus decât media europeană si mai mic decât in cazul multor tari europene, o sporire a volumului acesteia, in orice condiții, nu este desigur de dorit.

Investiția in educație si in pregătirea profesională este considerată ca fiind una cu factorul de multiplicare cel mai ridicat si de aceea ea are logică economică chiar si in condițiile unei creșteri a datoriei publice. Ce trebuie avut in vedere însă este asigurarea condițiilor pentru buna reușită a Programului.

Pana in prezent nu a fost anunțat bugetul Programului. Este de așteptat ca specialiștii Guvernului sa analizeze măsura in care un anume volum bugetar ar asigura impactul dorit al programului. O suma prea mică nu da posibilitatea cuprinderii in Program a unui număr suficient de mare de beneficiari. Una prea mare, alocată intr-o perioada scurta de timp, ar putea creste nivelul datoriei publice interne prea mult ( 5-6 % dacă luam in calcul 1-2 milioane de beneficiari), lucru care nu e de dorit mai ales in condițiile in care ceilalți factori, care influentează nivelul datoriei publice, e de așteptat sa rămână activi.

De aceea apreciem ca e nevoie de o serioasă analiza si cumpătare in ce privește bugetarea Programului. Poate o oarecare restrângere, cel puțin in primii ani, a ariei cheltuielilor eligibile astfel încât sa se poată menține un număr ridicat de beneficiari dar cu o ținta foarte bine delimitata ar fi demnă de luat in considerare. De exemplu obținerea unei a doua calificări pentru cei care sunt in șomaj instituționalizat sau stimularea obținerii de calificări in meserii specifice domeniului construcții. Desigur Programul trebuie sa aibă in vedere o perioada lunga de timp, un număr suficient de ani, pentru ca numai astfel se poate obține feed back ul dorit.

O idee buna reușește numai dacă are șansa sa fie bine aplicată!

prof.univ.dr. Ioan Gh. Tara

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s