Când vine vorba despre libertate ne place tuturor sa credem ca e ceva bun si frumos si ca ar fi bine s-o experimentam. Mai bine zis când ea lipsește si-i simțim efectele, unele mai ușor de acceptat si trecătoare, altele nefaste, ne gândim la ce ar trebui sa facem ca s-o avem sau la ce n-am făcut destul de bine ca am pierdut-o.

Dar nu toți avem aceeași reprezentare in legătura cu ce inseamna ea; de unde pana unde se întinde, pot fi atât de liber încât sa pun in pericol aceeași necesitate si pentru alții, pot fi liber atunci când sunt dominat sub orice forma: material, spiritual, fizic, sentimental sau, de ce nu, e mai bine cu ea sau fără ea ? N-ar fi mai bine dacă cineva ar avea “grija”de noi chiar dacă pentru asta ar trebui sa renunțam la unele drepturi specifice ființei umane, pe care le-am dobândit prin naștere ?

Valoarea libertății devine evidentă de cele mai multe ori atunci când ea nu exista si, vai, in perioade, precum aceasta, de încercări deosebite, in care noi toți, dar mai ales statul,trebuie sa știm ce-i aceea libertate, la ce-i buna si cum trebuie păstrată.

Cum spuneam este un fapt ca o înțelegem diferit, că, prin urmare, o prețuim mai mult sau mai puțin si ca o aplicam după reprezentarea pe care o avem. 

De altfel nici in lumea stiintifica, in filozofie, politologie, economie nu exista o părere  unanima in legătura cu conceptul in sine. 

O concluzie generală care ar putea cuprinde majoritatea abordarilor ar fi ca libertatea ar trebui înțeleasă ca fiind acea stare de lucruri in care lipsesc situațiile de dominare, de frica, de amenintare, de incertitudine atât la nivelul indivizilor cât si între aceștia si stat sau reprezentanții statului. Potrivit unor abordări teoretice libertatea nu trebuie primită de la cineva ciea trebuie preluată, cucerita si apoi menținută prin crearea unui mecanism de verificare si reglare permanenta (check and balance system). De- a lungul existentei umane au fost perioade in care oamenii au experimentat libertatea, încă de la începuturi , dar si lipsa de libertate, de atunci si pana astazi.

De regula deteriorarea sistemului de reglare socială, de verificare si reglare a puterii între cei care sunt conduși si cei ce conduc s-a produs in perioade de grele încercări pentru popoare: invazii, războaie, epidemii, catastrofe naturale, crize economice, etc.

Lumea, in prezent, după părerea mea, se afla intr-una din aceste situații: criza socială provocată de un fenomen pandemic care are mari șanse sa producă si o criza economică si, cine știe, poate nu numai. De aceea pericolul de pierdere a libertății, urmând modele existente in istorie, pare cât se poate de evident. 

Restrângerea drepturilor fundamentale ar putea sa dea rezultate pozitive in rezolvarea crizelor si atunci sa placa foarte mult unora care conduc astăzi. Tentația de a nu mairenunța la deciziile luate in perioada de criza este foarte mare. Este unanim acceptat ca oamenii au si o parte care cuprinde gânduri si fapte rele, așa numitul Janus-face. In virtutea acestui fapt s-au produs cele mai multe nenorociri (vezi gândurile si faptele din preajma celor doua războaie mondiale indiferent de regimul politic, ca sa dam doar aceste exemple).

Sigur , trebuie spus cât se poate de răspicat ca in perioade dificile statul trebuie sa fie in măsura sa răspundă cu măsuri potrivite asfel încât sa stopeze evoluția negativă a crizelor si sa asigure echilibrul social. Doar ca statul este reprezentat de oameni..

O lipsa a autoritatii statului poate duce la dezordine socială si ca urmare la afectarea gravă a libertății. Tot așa de bine cum inexistenta sau slaba eficacitate a unei contrapărți sociale reprezentata de societate prin structuri democratice create special, precum si prin modul de gândire si acțiune almembrilor ei poate, de asemenea , duce la pierderea libertății. 

Apare astfel o limita firavă între guvernarea prin dictatura, in sistem despotic, prin restrângerea drepturilor cetățenești si posibilitatea de a avea un stat slab, dezorganizat, incompetent, incapabil sa facă fata problemelor si astfel sa ajungem tot la diminuarea libertății din cauza dezordinii, violentei, incertitudinii si fricii.

Profesorii D. Acemoglu de la MIT si J Robinson de la University of Chicago numesc acest interval “ the narrow corridor” , un interval sensibil in care ambele părți ar trebui sa urmărească sa se înscrie. Ei descriu in cartea lor “ The narrow corridor – states, societies and the faith of liberty” (Pinguin press-2019) cum unele grupuri sociale, cetati, state au reușit sau altele au eșuat in a se încadra in acest sensibil culoar si astfel au avut parte de mai multă sau mai putina libertate. Acelea care au păstrat culoarul si respectiv echilibrul social au reușit si in ce privește dezvoltarea economică, si culturală. Acest din urma aspect este descris cu acuratețe intr o alta stralucita lucrare, de referință, a lor “Why nations fail- the origins of power, prosperity and poverty” aparuta in 2012. Fără sa insist prea mult asupra continutului cartilor voi spune doar ca autorii demonstrează științific legătura dintre libertate si dezvoltarea socială si, de asemenea oferă exemple concrete despre modul in care cei care s-au încadrat in așa-numitul “narrow corridor” au reușit sa avanseze si economic. Nunumai social. 

Sunt, de asemenea, soluții pe care autorii le propun pentru rezolvarea problemei legată de libertate. Pentru elocventa ei voi reda așa numita “problema Ghilgames” pe care autorii o descriu ca una din principalele cauze ale neîncadrării in “sensibilul coridor” si deci a deteriorării sau desființării libertății.

Cu peste patru mii de ani înaintea erei noastre regele Ghilgames a înființat orașul Uruk, se pare primul oraș din istorie. Cetățenii erau multumiți, trăiau in condiții incomparabil mai bune decât alții si de aceea i-au acordat lui Ghilgames toată încrederea, toate libertățile. El n-a știut, evident, ca acest lucru nu-i permite sa conducă după bunul plac si sa facă toate relele de pe pământ. (a se observa Janus-face). Disperați oamenii, cu libertatea pierdută, l-au implorat pe zeul Anu sa-i ajute sa rezolve problema Ghilgames. Acesta le-a trimis pe Enkidu (un soi de contrapondere/ contraparteegala in puteri cu cea a regelui) care i-a ajutat pe oameni sa-l oprească pe rege de la săvârșirea unei noi samavolnicii. Am zice ca astfel s-a rezolvat problema, dar Epopeea lui Ghilgames ne spune ca cei doi s-au împrietenit si au făcut alianță in lupta pentru cucerirea cedrilor Libanului. Așadar, problema Ghilgames, deși părea rezolvată ea a luat alt curs. Aceasta nu numai din cauza slăbiciunilor ființei umane (lăcomia, dorința de îmbogățire …) cât si, așa cum argumentează autorii, din cauza faptului ca libertatea nu se da de către cei care conduc, nu ajunge nici chiar dacă-i data de către zei. Ea trebuie luată, cucerita si apoi, desigur păstrată. Aceasta ar fi soluția la “ problema Ghilgames”.

Asemenea probleme au existat de-a lungul întregii istorii. Unii le-au rezolvat după rețeta descrisă, prin forte proprii, alții însă au eșuat si urmările au fost dezastruoase.

Cum suntem înăuntrul  unei situații care poate favoriza o “problema Ghilgames” provocată de necesitatea ca reprezentanții statului sa ia unele măsuri care privesc restrângerea libertăților este cât se poate de util sa ne uitam in ce măsura avem mijloacele necesare de menținere a achilibrului social (check and balance) , respectiv de a ne păstra  între limitele impuse de așa zisul “narrow corridor”. Da, si dacă mijloacele exista e de văzut in ce măsura ele funcționează. Are societatea noastră pârghiile necesare pe care sa le utilizeze pentru a reveni la ce era înainte de reducerea impusă a libertăților? Cum si in ce măsura va lucra Parlamentul, organizațiile neguvernamentale, neafiliate politic, mass media? Cetățenii înșiși, vor sti ei sa cucerească libertatea si sa nu se mulțumească cu ce vor primi? Sau, cu alte cuvinte, parafrazându-l pe Thomas Hobbes, sti-vom noi sa incatusam Leviatanul?

Sa speram ca da.

Prof univ dr Ioan Gh. Țara