Din nou despre controlul fiscal

🌅🌅🌅Din nou despre controlul fiscal

Candva, provocat fiind de o isprava a controlului fiscal, accea cu inspectarea si amendarea omului cu bacul de la Pomi, mi am exprimat câteva idei legate de ce ar trebui sa însemne controlul fiscal și cum ar trebui gândit și organizat. Reiau acum câteva deoarece sunt valabile, chiar dacă,din păcate, au trecut ani de atunci. Acum însă provocarea are legatura cu noul context in care se vrea o îmbunătățire a activității de colectare a taxelor și implicit , se observa, a activității de control.

Ce este, de fapt, aceasta activitate, cui serveste ea sau pe cine trebuie sa serveasca si ce rezultate am putea contabiliza in ce priveste reprezentarea interesului cetateanului, respectiv al contribuabilulu de orice fel?
Fara prea multe detalii de ordin teoretic, voi spune doar ca activitatea de control fiscal este privita, atat in practica financiara cat si in abordarile de natura teoretica, inclusiv in plan international, ca fiind o parghie de natura administrativa la dispozitia statului pe care acesta o utilizeaza pentru indeplinirea obiectivelor de politica fiscala. Statul are desigur in primul rand la indemana parghiile de natura obiectiva (impozite, taxe, rata fiscalitatii) care sunt mult mai eficace, daca sunt folosite in mod inteligent, in principal in realizarea obiectivelor de colectare a veniturilor bugetare si de combatere a evaziunii fiscale. Controlul fiscal are rolul lui, dar unul secundar, in ce priveste evaziunea fiscala.
Trebuie apreciat faptul ca activitatea de control fiscal, asa cum a fost ea organizata si exercitata, si-a adus, intr-o anumita masura, contributia la realizarea veniturilor statului si la impunea unei stari de disciplina in domeniul financiar. De asemenea, o mare parte dintre cei care lucreaza in sistem sunt profesionisti si in regula din punct de vedere moral.
Sunt insa cateva lucruri care fac, in mod nedrept, ca asupra controlului fiscal sa planeze o imagine nu totdeauna foarte favorabila. El este privit ca fiind, mai degraba, neprietenos, chiar un dusman al contribuabilului. Si aceasta nu din cauza faptului, perfect adevarat, ca “nimanui nu-i place controlul” dar ca urmare a modului de lucru si a unei viziuni nepotrivite in legatura cu rolul pe care controlul fiscal este chemat sa si-l asume.
Iata ce putem desprinde, in sinteza, din ceea ce se considera a fi imaginea publica a controlului fiscal, sustinuta , din pacate, cu destule argumente de catre realitatea insasi:
– Suprapuneri suparatoare de obiective intre diferite structuri ale statului cu atributii de control. Se simte lipsa aproape totala, a unei coordonari a intregii activitati de control fiscal.
– Controale repetate la unii contribuabili si foarte rare sau deloc la altii. Unii contribuabili mari sau unele activitati care realizeaza evaziune fiscala de amploare sunt cu parcimonie inclusi in planul de control.
– Comportament la limita legii, discretionar, al celor care controleaza, fata de contribuabili. Sunt de notorietate unele abuzuri sau manifestari de non profesionalism, posibile atat din cauza celor care controleaza sau coordoneaza controlul dar si din cauza unor reglementari legale incoerente, neclare sau insuficiente in domeniul fiscal. “Cacofonia” din acest domeniu nu poate deveni “simfonie” decat daca intreaga activitate de control fiscal va fi abordata sistemic si astfel sa se realizeze o reglementare unitara, precum si, mai apoi, pe baza unor masuri organizatorice corespunzatoare, o coordonare cu un singur centru de decizie.
– Tratament diferit din punct de vedere al masurilor de corectare a abaterilor pentru unii contribuabili, uneori pe acelasi tip de constatare. Lucrul acesta este posibil, de asemenea, din cauza unor reglementari ambigui care lasa la latitudinea inspectorului fiscal modul cum aplica unele masuri. Ca sa spunem adevarul complet, din aceasta cauza este posibil sa apara si faptele de coruptie.
– Controalele au adesea obiective minore si se incheie cu sanctiuni aplicate in mod disproportionat. Asa-numita analiza de risc nu se realizeaza sau nu-si produce efectele.
– Faptul ca actul de control intocmit de catre inspectorul fiscal are caracter de titlu executoriu (ceea ce scrie in el se executa, respeciv statul preia banii din cont si apoi acestia pot fi restituiti daca in timp apare o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila) impune ca cei care controleaza impreuna cu cei care coordoneaza sa constientizeze responsabilitatea pe care o au in exrcitarea controlului si in luarea masurilor de corectare a abaterilor. Din pacate sunt multe situatii in care profesionalismul personalului de specialitate, de executie si de conducere, nu se ridica la nivelul standardelor ce se impun.
– Uneori controlul fiscal este folosit ca un instrument politic dincolo de dimensiunea obiectiva a rolului sau. Daca am avea o metodologie unitara de control, aprobata prin lege, care sa stabileasca, evident, si sanctiuni, posibilitatile de utilizare a controlului in scopuri politice sau in alte scopuri ar fi limitate.
Desigur pot fi spuse si altele despre perceptia publica a controlului fiscal. Ceea ce este necesar si urgent de facut insa, consta in faptul ca el ar trebui sa faca obiectul unor dezbateri si analize realizate de catre factorii de raspundere, in special de catre Ministerul Finantelor, ca principal actor in acest sistem, dezbateri care sa conduca la o reorganizare a lui. Ce cred eu ca ar fi de natura sa perfectioneze activitatea de control fiscal si sa-i creasca performanta ar fi urmatoarele:
Ar fi necesara o regandire a rolului si functiilor controlului fiscal, in mod esential, cresterea ponderii functiei de sprijin a acestui control. Interesul statului este, in ultima instanta, sa realizeze o colectare cat mai buna a veniturilor si daca se poate ca acest lucru sa se faca prin conformare voluntara, cu atat mai bine. Conformarea voluntara s-ar realiza in mai multe cazuri daca cei care trebuie sa plateasca ar primi sprijinul de care au nevoie. Prevederea legislativa de a obliga controlul sa previna si apoi sa sanctioneze este , in opinia mea, buna, dar este numai un pas din ceea ce ar trebui facut.
Cred ca se impune o revizuire a intregului cadru normativ referitor la controlul fiscal pentru a se delimita mai clar atributiile fiecarei structuri de control asa incat sa nu mai apara, pe cat posibil, suprapuneri si paralelisme in exercitarea acestei activitati. Cu aceasta ocazie s-ar putea realiza un inventar al tuturor structurilor statului care au atributii de control fiscal si astfel ele s-ar organiza de asemenea maniera incat sa obtina o mai buna utilzare a resurselor de specialisti din domeniu. Am putea spera astfel la o mai buna performanta a controlului.
Desigur, tot cadrul normativ in domeniu ar trebui sa rezolve si problema pregatirii profesionale a lucratorilor si modalitatea de a-i stimula, prin parghii obiective, ca sa desfasoare o activitate de inalta tinuta profesionala.
Nu toate situatiile “din teren”pot fi lamurite intr-o prevedere legala la un moment dat. De aceea un accent mai mare va trebui pus pe crearea mediului necesar efectuarii de propuneri de imbunatatire a legilor si procedurilor, precum si pentru transpunerea lor, cu celeritate, in practica
Abordarea sistemica a activitatii de control fiscal ar constitui un soi de Deus ex machina in cresterea performantei lui. Si cu certitudine vom fi martorii unei mai bune imagini publice a acestui tip de activitate, de altfel foarte utila statului.