​Consecvent politicii sale îndreptată spre rezolvarea cât mai multor probleme de natura socială, Guvernul a exprimat intenția de a acționa in direcția găsirii unei soluții pentru creșterea contribuției personale a angajaților la fondul de pensii. Astfel s au făcut declarații ca este in curs de analiza posibilitatea de a considera sumele plătite de către angajatori cu titlu de contribuție la asigurările sociale ca fiind contribuții personale ale angajaților.

​In fapt este vorba de procentul de 15,8% (conform Codului Fiscal) aplicat asupra salariului brut pe care îl suporta angajatorii, care este destinat alimentarii bugetului asigurărilor sociale. In prezent aceasta sursa de venit la bugetul asigurărilor sociale se depersonalizeaza in momentul in care intra in buget, aceasta însemnând ca ea este destinata acoperirii cheltuielilor specifice in mod global si nu individual, pe fiecare contribuabil. Contribuția personală a angajaților in procent de 10,5% aplicată la salariul brut alimentează bugetul asigurărilor sociale dar are un anume caracter individual pentru ca ea se ia in considerare la calculul individual al pensiei. In dorința de a găsi o cale de majorare a pensiilor calculate pe baza de contribuție la bugetul asigurărilor sociale Guvernul are intenția de a evidentia si contribuția virată de către angajatori pe angajați considerând astfel ca, pe aceasta baza , existând o contribuție mai mare, se poate calcula un cuantum mai mare al pensiei.

​In opinia mea măsura este una salutara. Este imperios necesar însă ca Guvernul, prin specialiștii săi, sa analizeze in mod profesional aceasta măsura din perspectiva necesității ei, a posibilității de aplicare si, foarte important, din punct de vedere al efectului in plan bugetar si social. Apreciez ca, dacă nu rezulta aspecte pozitive in urma acestor analize, ar putea fi avute in vedere si alte posibilități de a creste cuantumul pensiei.

​Am observat in mass media, in toată perioada ce a urmat anunțării măsurii, mai multe interpretări ale ei, poate si din cauza unei comunicări,din partea reprezentanților guvernamentali, insuficient de argumentata, uneori neclara si chiar contradictorie. S-a spus ca măsura creste salariul minim anunțat de către Guvern, ca majorează cheltuiala angajatorului, ca angajatul va trebui sa plătească mai mult la stat si ca un angajat urmează sa câștige mai puțin ca si salariu net minim. Din păcate asemenea puncte de vedere, profund incorecte, au fost formulate chiar de către experți ai unor organisme profesionale cu caracter privat (Ernest and Young) sau de către organisme ale statului cum ar fi Consiliul Fiscal si nu numai.

Fără a expune prea multe detalii de natura strict profesională, cred ca sunt utile totuși câteva precizări:

1. Contribuția la asigurările sociale de 10,5% este suportata de către angajați, li se retine din salariu, si apoi angajatorul o virează la bugetul asigurărilor sociale. Calculata la actualul salariu minim, de 1450 lei, ea reprezintă 152 de lei, mai mult cu 21 de lei fata de precedentul salariu minim de 1250 lei. Aceasta suma este evidențiata in cadrul bugetului asigurărilor sociale pe fiecare contribuabil.

2. Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de 15,8%, pe care o suporta pe cheltuielile proprii angajatorul si pe care acesta o virează la buget, constituie sursa de venit bugetar cu caracter global in sensul ca ea nu se evidențiază pe plătitori. Aceasta suma ar trebui, in intenția initiatorilor măsurii in cauza, individualizata pe plătitori in calitatea lor de angajați, urmărindu se obținerea unui volum mai mare de contributie personală pentru calculul pensiei. Calculata la actualul salariu minim ea reprezintă 229 de lei, cu 31 de lei mai mult decât in cazul precedentului salariu minim. Ea are același cuantum si același regim de suportare, respectiv din cheltuielile angajatorului, indiferent dacă are caracter global sau se va individualiza in bugetul asigurărilor sociale. ​​​Rezulta din cele de mai sus ca obligațiile de plata către bugetul asigurărilor sociale cresc in cazul ambilor contribuabili (angajat si angajator) , dar ca aceasta creștere nu are nicio legătura cu intenția de a lua in considerare la calculul pensiilor o contribuție mai mare prin transferarea, in totalitate sau parțial, si evidentierea pe persoane fizice angajate, a sumei plătite de către angajatori. Sumele pe care le plătește la bugetul asigurărilor sociale fiecare parte rămân, per global, aceleași. ​​​​​​De aceea niciuna dintre ideile vehiculate, expuse mai sus, nu au susținere in realitate. ​​Problema la care trebuie sa dea răspuns inițiatorii insa este dacă si in ce măsura pensiile mai mari calculate in acest mod, pe o baza de contribuții mai mare, sunt sustenabile. Calculele ar trebui sa ne arate ca fondul de pensii, parte a bugetului asigurărilor sociale, este suficient pentru plata unui anumit nivel al pensiilor. Apoi, modul cum acestea se calculează, pe baza acestei măsuri, care are in vedere o contribuție mai mare, sau pe alte baze cum ar fi valoarea punctului de pensie sau alte criterii ce țin de algoritmul de calcul al pensiei are, in opinia mea, mai putina relevantă. ​​​​​​​​​​​Dacă privim in ansamblu bugetul asigurărilor sociale pe anul 2017, observam ca acesta prevede un total al veniturilor de aproximativ 57 miliarde lei care provin din contribuția angajaților de 10,5% din salariu -13 miliarde lei, contribuția angajatorilor (15,8%) – 30 miliarde si transferuri de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale in suma de 14 miliarde lei. In marea lor majoritate acești bani se cheltuie pentru plata pensiilor si pentru funcționarea sistemului de pensii, aproximativ 55 miliarde de lei. Se cheltuie însă, prin bugetul asigurărilor sociale de stat, si alte 2 miliarde de lei pentru plata unor forme de ajutoare sociale ( accidente de munca si boli profesionale, concedii pentru incapacitate temporara de munca, ajutoare pentru urmasi si altele). ​​​​​​​​​​Rezulta de aici ca dacă am aloca o parte din cei 30 de miliarde provenind din contribuția angajatorilor (de întreaga suma nici nu poate fi vorba) pentru creșterea contribuției angajaților si astfel sa majoram pensiile, ar trebui găsite soluții fie pentru majorarea bugetului asigurărilor sociale, ca de exemplu prin majorarea transferurilor din bugetul de stat, fie pentru reducerea cheltuielilor din bugetul asigurărilor sociale, cum ar fi cele de ajutor social, acelea care in prezent sunt in suma de 2 mld lei.​​​​​​​​​​​ Daca opiniile potrivit cărora prin măsura preconizata s-ar majora salariul minim, s-ar diminua salariul net sau ar creste cheltuielile angajatorului nu au susținere reala, fiind vorba despre cu totul altceva, respectiv despre un transfer de sume in cadrul bugetului asigurărilor sociale sau mai concret de un nou sistem de evidentă a sumelor care alimentează acest buget, exista totuși un alt adevăr aici. Creșterea salariului minim de la 1250 lei la 1450 lei si in continuare la 1750, in câțiva ani, face sa se majoreze cheltuielile si sa se diminueze profitul in cazul angajatorilor. Dacă pe baza salariului minim valabil in perioada precedenta, de 1250 lei, un angajator cheltuia 1250 plus 285 lei, in total 1535, după creșterea salariului minim cheltuiala totala este de 1779 lei (1450+329), mai mare cu 244 lei, din care 200 lei reprezintă creșterea de salariu brut si 44 lei cheltuieli suplimentare cu munca. (De precizat ca, pe baza prevederilor in vigoare in prezent, angajatul primește 1065 lei fata de 912 lei). Acest lucru pare sa provoace o anumită preocupare in rândul mediului de afaceri. La prima vedere ea pare justificata si de aceea apreciez ca factorii decizionali trebuie sa fie foarte precauți cu posibilitățile de creștere a acestui tip de cheltuiala pe bugetul mediului de afaceri. Creșterea salariului minim trebuie făcută in așa fel încât ea sa nu afecteze semnificativ bugetul angajatorilor sau in orice caz sa nu ducă la descurajarea afacerilor. Calcule făcute in mod profesionist pot arata care este limita de suportabilitate pentru mediul economic si de asemenea, statul poate utiliza pârghiile fiscale pentru a sprijini procesul de implementare a programului de creștere a salariului minim. De altfel măsuri in aceasta direcție sunt prevăzute in Programul de guvernare. ​​​​​​Este însă imperios necesar ca programul de creștere a salariului minim sa continue, știut fiind ca acest fapt aduce cel puțin următoarele avantaje:​​​​​​​ 1. poate conduce la reducerea uriașelor decalaje de salarizare între ceea ce oferă mediul de afaceri din România si ceea ce, uneori aceiași întreprinzători, oferă in alte părți. O diferența de salariu exagerat de mare, care nu se explica numai pe clamata diferența de productivitate, conduce la dezinteres in rândul lucrătorilor, la migrația forței de munca având ca efect lipsa forței de munca in unele domenii si, nu in ultimul rând, la manifestarea unor forme de corupție, mai ales in zone aparținând statului; ​​​​​​​​​2. este un fapt dovedit, nu numai in teoria economică dar si in practica, la noi si in alte tari, ca întotdeauna creșterea salariului minim duce la dezvoltare economică. De regula toată creșterea de salariu de acest fel merge in consum si acesta duce sigur la creștere economica. Lucrurile nu stau așa deloc in cazul majorărilor de salarii care deja sunt relativ suficiente. Sub acest aspect as atrage atenția mediului de afaceri ca majorarea salariului minim are si avantaje pentru ei.​​​​​​​​​​​​​ In acest moment au fost luate deja unele măsuri in zona fiscală si vor mai fi luate începând cu 2018 care in fapt pot compensa cheltuielile suplimentare impuse de majorarea salariului minim. Din acest punct de vedere nu ar trebui sa existe preocupări. ​​​​​Așadar, rămâne sa avem încredere in analizele pe care specialiștii le vor face si ca, pe baza lor, vor fi luate cele mai potrivite măsuri atât in domeniul creșterii salariului minim cât si in acela al creșterii contribuției la pensii sau a pensiilor in ansamblul lor. Dacă programele si intențiile guvernamentale sunt bune, ne așteptăm si la măsuri de aplicare corespunzătoare.​​​ ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​prof.univ.dr. Ioan Gh. Tara